A fi EMO inseamna sa-ti gasesti in mintea ta un loc unde sa te ascunzi de restul lumii..
Prin anii ’90 aparea curentul EMO, de la emotional sau emotie, un subgen al rock-ului, cum il catalogheaa intermediarii lui.
Emo Kid se descrie trist si depresiv. Psihologii spun ca este un teribilist si se automutileaza. Comunica in special pe internet si are un blog plin de fotografii si coduri. Tot psihologii considera ca parintii si profesorii sunt direct responsabili de felul in care evolueaza acesti copii Emo.
Asta este varianta pe care am gasit-o in cele mai multe din opiniile din presa. Si tot asta m-a determinat sa incerc o experienta alaturi de un asemenea grup. Sa cobor acolo in mijlocul lor fara idei preconcepute si fara sa judec.
Si bineinteles ca am facut-o. Din punctul meu de vedere a fost o experienta interesanta si foarte placuta.
Sunt tineri, sunt foarte sensibili, plang si rad, au tentative de suicid la modul de fantezie, rebeli si nesupusi.
In cateva cuvinte cred ca am definit adolescenta cu pleiada ei de trairi contradictorii.
Emo Kids poarta tricouri cu inscriptii, cu quotes, cu inimi rupte, cand este mai frig si un hanorac. Unii din ei poarta capete de mort, atat la accesorii cat si la haine. Parul este tuns inegal si ravasit in fel si fel de creste si tepi, dar, inevitabil, le acopera ochii. Poarta ochelari de soare care le acopera privirea si se machiaza in stil ghotic.
Ei spun ca fac asta in primul rand ca nu pot privi in ochi dispretul si prejudecatiile si apoi ca o forma de protest fata de acestea.
Asculta Dashboard Conffesional, My chimical romance, Seconhand serenade, Bullet for my Valantine, Evnescence.
Nu au o muzica Emo. Mi-au spus ca atunci cand incearca stari de revolta si furie asculta screamo iar cand sunt deprimati asculta balade.
Sunt calzi, sunt haiosi, sunt culti. Au citit greii literaturii la varste la care eu ma jucam de-a hotii si vardistii si trageam cu prastia in geamurile vecinilor. Il au pe Camus la degetul mic. Discuta cu lejeritate filozofia absurdului si a revoltei din Mitul lui Sisif si din Omul revoltat. Vad in acest Sisif psihologia conamnatului iar singura sa forma de revolta, care ii este permisa, in situatia lui absurda, este curajul de a-si spune ca este fericit.
Militeaza pentru cunoasterea de sine si sinceritate avandu-l ca exemplu pe Gide.
Pentru ei "lupul de stepa" a lui H. Hesse a devenit o biblie a celui neinteles si trufas, a celui ce se simte superior sau pur si simplu rupt de epoca si societatea lui, a adolescentului in trecerea lui spre maturitate.
Emo Kids nu vorbesc in public. Nu te indrepti spre aceasta grupare ca sa gasesti modalitati ingenioase de sinucidere. Te indrepti spre ei pentru a lupta contra acestor tendinte extremiste date de starile lor.
Emo Kids se ranesc, se autoflageleaza pe baza principiului ca o durere mai acuta atenueaza alta durere.
Ca in orice alt curent sau moda, sau cum vreti sa-i spuneti, si in Emo sunt extremisti . Dar ei considera ca aceste extreme nu tin de curentul in sine. Sunt neadaptati si lupta pentru a arata asta prin mijloacele lor. Imbracamintea si machiajul categoric atrag atentia.
Au o dorinta atat de palpabila de a atrage iubirea, atasamentul, intelegerea, protectia, incat aflandu-te in mijlocul lor simti ca te loveste asemeni unor valuri.
M-a uimit linistea si dezinvoltura cu care abordeaza varii subiecte. O maturitate putin fortata daca stai sa te gandesti ca au la baza lecturi pe care multi adulti nu le pot macera.
Au emotii explicabile, au trairi intense si variate, pe care cei ce refuza sa-i asculte le considera depresii. Sunt simple neintelegeri a unor realitati care uneori ii depaseste.
Traiesc din plin clipele de fericire si atunci simt adevaratul sens al vietii. Numai ca un Emo Kid nu este fericit din orice.
Asta este prima mea impresie despre ei. Venind acasa am stat stramb si am cugetat drept, aducandu-mi aminte de adolescenta mea. Am avut si eu, ca si ei, perioade de depresie, de tristete. M-am revoltat si eu in felul meu, ascultand rock si umbland in blugi sfartecati cu bijuterii sataniste.
Aveam la un momentdat in camera un poster mare cu o femeie si un barbat care faceau sex si peste el atarna un crucifix de lemn. Insa nu aveam atatea forme si modalitati de manifestare.
Cred ca fiecare din noi am trait la un moment dat o perioada Emo. Si cred ca este foarte important sa coboram din turnurile noastre de fildes intre ei, sa comunicam, sa-i intelegem, sa nu-i judecam. In fond este un gest simplu care nu ne costa nimic si care lor poate le este de folos.
Una peste alta mi-a placut aceasta iesire si am retrait multe momente ale adolescentei mele.
Ceea ce nu intelegem este ciudat, ceea ce este ciudat este rau, ceea ce este rau va fi disecat si pana in cele din urma va fi acceptat. Nu am spus-o eu dar cu siguranta este o sintagma cat se poate de realista….
